Mircea Lucescu : „Am zburat printre berbecuți și haine!”

Mircea Lucescu rememorează spectaculoasa calificare la Euro ‘84 și afirmă că a semnat contractul de antrenor al naționalei pe plajă, la Mamaia
„Il Luce“ spune că a plecat la Corvinul ca să ajungă selecționer

„Dacă s-ar pune într-un computer ideile care au circulat în mintea lui Mircea Lucescu în acești doi ani, s-ar ajunge la cifra incalculabilă a boabelor mereu dublate pe tabla de șah… Spunea cineva că în avionul de întoarcere de la Bratislava, «Șeful de bandă» a analizat pentru această superbă calificare mai mult decât Korcinoi și Kasparov la un loc”, scria regretatul Ioan Chirilă în volumul „Pe marile bulevarde ale fotbalului”, dedicat calificării la Euro ’84. Suntem în 2008. Soarele taie Bucureștiul, iar „Șeful de bandă“ e gata să dea timpul înapoi…

Ați crezut vreun moment că veți reuși calificarea într-o grupă cu Italia, campioană mondială, cu Suedia și Cehoslovacia?
Cine s-ar fi gândit? În 1977, când am plecat de la Dinamo la Corvinul, am declarat în presa acelor ani că merg la Hunedoara să devin într-o bună zi antrenorul echipei naționale.

Dar Hunedoara nu reprezenta mare lucru pe atunci în fotbalul românesc.
Au fost mai mulți factori care au contribuit la plecarea mea acolo. Cel mai important, cutremurul din 4 martie ’77. Apartamentul în care locuiam pe Știrbei Vodă a fost aproape distrus. Noroc că Neli și Răzvan nu erau acasă. În mai am jucat cu Iugoslavia, la Zagreb, acea frumoasă victorie cu 2-0, dar cu trei zile înaintea meciului am făcut ruptură musculară. Am reintrat apoi la un meci al lui Dinamo cu Oradea, cred. La pauză era 0-0, am făcut 3-0 în repriza a doua, după ce am intrat eu, și tot stadionul m-a ovaționat. Mi s-a părut atunci că la Dinamo chiar obținusem totul. Jucasem mai bine de un deceniu… După cutremur, stăteam pe unde apucam. Era greu. În acel context am acceptat oferta Corvinului.

150.000 de lei de la Corvinul

Vă amintiți suma?
Of, voi, ziariștii, mereu vă gândiți la bani. Mi-au dat 150.000 de lei când am semnat, sumă foarte mare pe atunci, mă refer chiar și la fotbal. Cu o parte din acei bani am renovat apartamentul de pe Știrbei.

În noiembrie 1981 sunteți numit antrenorul naționalei…
Nu, asta s-a întâmplat mult mai târziu… Numirea, mă refer… Atunci, în noiembrie ’81, după ratarea calificării la Mondialul din Spania, eu am fost pus antrenor doar pentru un singur meci: cel de la Berna, ultimul al acelei campanii. De fapt, după ce făcusem la Corvinul, eu intrasem oarecum în circuitul celor care se ocupau de echipa națională, alături de Piști Covaci, Valentin Stănescu, Victor Stănculescu și Constantin Cernăianu.

A fost 0-0 la Berna și ați rămas la națională.
Am rămas așa, cu numele… De semnat am semnat mult mai târziu, în vara lui 1982, pe plaja de la Mamaia… Ce poveste a fost și atunci!

Spuneți-o!
Mă atașasem foarte mult de Hunedoara, făcusem lucruri extraordinare acolo. Cei de la București îmi cereau să renunț la Corvinul, iar eu amânam mereu să semnez contractul de antrenor al echipei naționale… În vara lui ’82 eram pe plajă la Mamaia, cu băieții de la națională. Cei de la Craiova, cei de la Corvinul… A apărut un funcționar de la federație, în costum și cravată. „Tovarășu’ Lucescu, dacă nu semnați, mă dau afară”… Au izbucnit toți în râs. Ce să mai fac? Am semnat acolo, pe plajă…
Tragerea la sorți a avut loc înaintea Campionatului Mondial din Spania, acolo unde Italia avea să câștige titlul.

Ce ați simțit?
Ce era să mai simt într-o grupă ca asta? Mi-am spus că n-am decât șansa de a acumula permanent, de a fi mai bine pregătit decât ei. Destinul unui antrenor este acela de a anticipa lucrurile. Am reluat legăturile cu foștii mei colegi de facultate, eu am terminat Comerț Exterior, care lucrau la ambasade, la reprezentanțe din străinătate…

Povești cu generalul Stan

În ce fel?
Ei mă ajutau cu casete video, cu articole din ziare despre adversari… Am călătorit mult, de exemplu, am fost în Cipru să văd meciuri de-ale lor cu avioane de marfă, fiindcă nu erau curse de linie. O dată am mers printre berbecuți, altă dată printre costume de haine…

Victoria cu Italia a fost momentul cel mai important?
Și egalul de la Florența a fost foarte important, ne-a dat mare încredere. De asemenea, succesul de la Stockholm a contat foarte mult, veneam după eșecul cu cehii, de la București. Țin minte că după acel eșec, generalul Stan, care era vicepreședinte CNEFS, a ținut un discurs spunând: „Închin acest pahar de vin pentru golul lui Bölöni cu Italia și pentru golul victoriei de la Stockholm”! La Stockholm jucam peste vreo lună! Era figură mare generalul… Tot timpul se temea că ne spionează adversarii. La Florența m-a dus să țin ședința tehnică la o pizzerie! Iar la Stockholm, lângă o fântână arteziană, să nu audă suedezii!

A spus că batem dintr-o fază fixă

Înaintea partidei cu Italia de la București, Lucescu a declarat că „putem bate campioana mondială printr-o foarte bună organizare a jocului și dintr-o fază fixă. „Il Luce” a avut dreptate, tricolorii învingând cu 1-0, prin golul marcat de Bölöni, din lovitură liberă. „Am studiat jocul Italiei de sute de ori. Așa am observat, de exemplu, că Gentile, care urma să joace la Balaci, îl marcase pe celebrul Maradona în meciul de la Campionatul Mondial fiindcă argentinianul venise mult în față. Eu i-am cerut lui Ilie să joace mai în spate, să-l «plimbe» pe Gentile, ceea ce a și făcut. La final, italianul a zis că-l așteaptă pe Balaci în Il Calcio“, spune azi Lucescu.

Mircea Rădulescu (secund al lui Lucescu), Mircea Lucescu,
Mircea Pascu (vicepreședinte FRF)
și Rică Răducanu, pe banca naționalei anilor 80